- cererea pentru eliberarea actului de identitate cetătenilor români cu domiciliul in străinătate şi resedinta în România (se va imprima faţă verso, pe o singură foaie sau se obţine de la sediul instituţiei);
- paşaportul, aflat în termen de valabilitate, cu menţionarea ţării de domiciliu, în original, şi copia filelor conţinând datele personale şi domiciliul;
- certificatul de naştere şi/sau de căsătorie, eliberate/ eliberat de oficiile de stare civilă române, original;
- certificatul/hotărârea judecătorească de divorţ definitivă/irevocabilă ((se prezinta atat hotararea primei instante, cat şi cele emise in caile de atac)), după caz, în original; dacă cetăţeanul nu poate prezenta certificatul/hotărârea judecătorească de divorţ, dovada statutului civil şi, după caz, a numelui se poate face cu certificatul de naştere sau de căsătorie cu menţiuni pe care solicitantul le are la data depunerii cererii pentru eliberarea actului de identitate; în cazul modificărilor intervenite în străinătate cu privire la datele de stare civilă, solicitantul actului de identitate prezintă certificatul de naştere sau de căsătorie cu menţiunile aplicate care să dovedească statutul civil şi numele pe care solicitantul le are la data depunerii cererii pentru eliberarea actului de identitate;
- dovada adresei de reşedinţă din România;
În situaţia în care solicitantul nu este proprietarul imobilului unde doreşte să îşi stabilească reşedinţa, acesta are nevoie de consimţământul proprietarului; consimţământul se consemnează pe cerere în prezenţa lucrătorului de evidenţă;
- declaraţia de primire în spaţiu a găzduitorului poate fi dată în ţară, cu cel mult 90 de zile înainte de data depunerii cererii pentru eliberarea actului de identitate în faţa:
- poliţistului de siguranţă publică;
- notarului public;
ori, în străinătate, cu cel mult 6 luni înainte de data depunerii cererii pentru eliberarea actului de identitate:
- la misiunea diplomatică sau oficiul consular de carieră al României din străinătate;
- sau la autorităţile străine competente (în acest caz, declaraţia de primire în spaţiu va fi prezentată tradusă, legalizată şi apostilată - unde este cazul);
- documentul cu care se face dovada achitării contravalorii cărţii de identitate provizorii - 1 leu (se achita la aparatul de taxat aflat în incinta instituţiei);
- două fotografii mărimea 3/4 cm, având la bază o bandă albă de 7 mm.